Guvernul scumpește benzina și motorina

08 august 2017

Acciza la benzină va crește de la 1.656,36 lei pe mia de litri la 2.035,40 lei pe mia de litri, iar cea la motorină de la 1.518,04 lei pe mia de litri la 1.897,08 lei pe mia de litri, ceea ce anulează practic eliminarea supraaccizei de 7 eurocenți pe litru efectuată de guvernul PSD ca urmare a promisiunilor electorale.

Astfel, dacă în prezent la stația OMV Petrom de pe Șoseaua Mihai Bravu un litru de benzină costă 4,65 lei iar unul de motorină 4,64 lei, dacă actul normativ redactat de minisetrul de finanțe va fi adoptat șoferii vor achita 5,10 lei pe litrul de benzină și 5,09 lei pe litrul de motorină.

Potrivit notei de fundamentare a proiectului, din analiza comparativă a încasărilor din accize aferente semestrului I al anului 2017, față de semestrul I al anului 2016, efectuată de MFP a rezultat faptul că în primul semestru al anului 2017, încasările din accize aferente produselor energetice au scăzut cu 767.633.796,55 lei.

Citește mai mult pe: Profit.ro

REVINE EUROACCIZA: PETRECEREA TAXELOR SCĂZUTE S-A TERMINAT. MINISTERUL DE FINANŢE PROPUNE REVENIREA ACCIZELOR LA NIVELUL DIN 2016. VENITURI PROGNOZATE ÎN PLUS: 1,1 MLD. LEI ÎN 2017 ŞI 3,4 MLD. LEI ÎN 2018

Ministerul Finanţelor propune un proiect de ordonanţă pentru modificarea şi completarea codului fiscal care prevede revenirea la nivelul accizelor din 2016, după ce a constatat o scădere drastică a încasărilor în prima jumătate a anului. Veniturile prognozate în plus ca urmare a acestei creşteri a accizelor sunt de 1,1 mld. lei în 2017 şi de 3,4 mld. lei în 2018.

„Deşi în semestrul I al anului 2017 consumul de motorină a crescut faţă de semestrul I al anului 2016 cu 253 mil. litri, iar cel de benzină fără plumb a crescut cu 58 mil. litri, încasările au scăzut cu 634 mil. lei, respectiv 223mil. lei. Motivele principale au fost scăderea, de la 1 ianuarie 2017, a nivelului accizelor prevăzut pentru motorină, de la 1897lei/1000 litri la 1518lei/1000 litri, respectiv a nivelului accizelor prevăzut pentru benzina fără plumb de la 2035,4 lei/1000 litri la 1656,36 lei/1000 litri, precum şi scăderea cu un punct procentual a taxei pe valoarea adăugată”, arată Finanţele în expunerea de motive aferentă ordonanţei.

La 1 ianuarie 2017, scăderea accizelor a fost una dintre cele trei măsuri de relaxare fiscală pe care PSD nu le-ar mai fi vrut introduse, dar care au intrat în vigoare pentru că nu a reuşit să intre la guvernare în decembrie 2016.

Celelalte două măsuri au fost scăderea TVA de la 20 la 19% şi eliminarea taxei pe stâlp (de 0,5% din activele imobilizate). Readucerea accizelor la nivelul din 2016 arată tensiunea la care este supus bugetul de stat. Prin această majorare a accizelor este pentru prima dată când noua guvernare acceptă că scăderile în cascadă de taxe nu funcţionează şi trebuie făcut ceva pentru a mări nivelul încasărilor la buget.

În cazul benzinei cu plumb acciza urmează să crească de la 2.530,17 lei/tonă, respectiv 1.948, 23 lei/1000 litri la 3.022,43 lei/tonă, respectiv 2.327,27 lei/1000 litri.

La benzina fără plumb acciza urmează să crească de la 2.151,13 lei/tonă, respectiv 1.656,36 lei/1000 litri la 2.643,39 lei/tonă, respectiv 2.035,40 lei/1000 litri.

La motorină acciza urmează să crească de la 1.796,53 lei/tonă, respectiv 1.518,04 lei/1000 litri la 2.245,11 lei/tonă, respectiv 1.897,08 lei/1000 litri.

Finanţele afirmă că România a ajuns în iulie 2017 să înregistreze cel mai mic preţ al benzinei Euro 95 din Uniunea Europeană (0,997 euro pe litru cu taxe) şi al treilea cel mai mic preţ pentru motorină (0,977 euro pe litru cu taxe), după Luxemburg (0,955 euro pe litru) şi Bulgaria (0,961 euro/litru). Când vine vorba de preţul benzinei fără taxe România este pe locul 15 în Uniunea Europeană cu un cost al benzinei mult peste ţări producătoare de petrol precum Marea Britanie şi Olanda, dar şi peste ţări precum Austria, Polonia, ulgaria.

Situaţia este similară şi în cazul preţului motorinei fără taxe, România se situează pe locul 17 în Uniunea Europeană ca preţ, mult peste ţările producătoare de petrol precum Uniunea Europeană şi Olanda, dar şi peste ţări precum Austria, Italia, Polnia, Bulgaria.

În urma diminuării fiscalităţii la începutul anului 2017 s a înregistrat o diminuare a ponderii taxelor în preţul carburanţilor, care era oricum mai redusă comparativ cu nivelul mediu înregistrat la nivelul UE. În luna iulie 2017, taxele reprezintă 52% din preţul benzinei, respectiv 50% din preţul motorinei (în România), în condiţiile în care, în medie, la nivelul Uniunii Europene, taxele cumulează 62% din preţul benzinei şi respectiv 57% din preţul motorinei.

De asemenea, ponderea taxelor în preţurile de piaţa ale carburanţilor este mai redusă în prezent în România comparativ cu alte ţări din regiune, precum Austria (60% în cazul benzinei şi 55% în cazul motorinei), Polonia (57% în cazul benzinei şi 54% în cazul motorinei) sau Bulgaria (53% pentru benzină şi 51% pentru motorină).

Ministerul susţine că diminuarea fiscalităţii a vizat reducerea preţurilor de piaţă ale carburanţilor, dar că reducerea preconizată a fost atenuată de faptul că preţurile fără taxe ale carburanţilor au înregistrat creşteri, astfel încât în prezent poderea taxelor în preţul carburanţilor este cea mai redusă din UE, fiind mult sub nivelul mediu din uniune.

Sursa: Zf.ro