Au început cursurile antreprenoriale gratuite în urma căruia participanţii pot câştiga o finanţare de 34 200 EUR

10 iulie 2018

06.07.2018: În prima lună a concediilor, mulţi au ales să se înscrie în proiectul "Fii Antreprenor în Transilvania" şi să participe în primele grupe de cursanţi ai cursului de iniţiere "Studii Antreprenoriale" organizate la Camera de Comerţ şi Industrie Covasna. Cursurile antreprenoriale au o durată de 40 de ore (22 ore teoretice + 18 ore de practică), organizate în două perioade ale săptămânii convenabile oricui. Cursurile sunt interactive, şi se concentrează pe realizarea unui plan de afaceri care are la bază idea cursanţilor

Grupa 1

O grupă de 21 de persoane, care urmează cursurile după următorul program

Listă cursanţi

Lector: prof. Fülöp Árpád Zoltán, asistent universitar la Universitatea Sapientia din Miercurea Ciuc 

 

Grupa 2

O grupă de 26 de persoane, care urmează cursurile după următorul program

Listă cursanţi

Lector: Fitz Antal, leadership coach

 

Pentru a vă putea înscrie la cursurile antreprenoriale gratuite, va trebui să completaţi câteva formulare şi să depuneţi unele documente. Toate detaliile le găsiţi în această pagină. Veți putea alege grupe care urmează cursurile în zilele lucrătoare sau în weekend. După adunarea unei grupe de minim 21 persoane, cursurile pot fi organizate în orice oraș din județele Regiunii Centru.

 

ÎNCĂ VĂ PUTEȚI ÎNSCRIE LA PROIECT!

PENTRU PROGRAMĂRI LA CURSURI CONTACTAȚI EXPERȚII!

La următoarele grupe de cursuri vă puteți înscrie dacă ați depus cererea și toate documentele aferente. Camera de Comerţ şi Industrie Covasna, Sfântu Gheorghe, str. Oltului nr.17 tel. 0755-085 840, 0755-085 842, 0755-085 839 mail: ccicov@ccicov.com

 

La Sfântu Gheorghe, la sediul Camerei de Comerț și Industrie Covasna cu prof Tánczos Levente-József, asistent universitar la Modern Üzleti Tudományok Főiskolája

 

Tot la Sfântu Gheorghe, la sediul Camerei de Comerț și Industrie Covasna cu Mihai Căprioară, conf. la Universitatea „George Bacovia” din Bacău 

 

La Târgu Secuiesc se va organiza prima grupă în sediul Incubatorului de afaceri. Lector va fi Fitz Antal, leadership coach

 

O nouă grupă la Sfântu Gheorghe, la sediul Camerei de Comerț și Industrie Covasna

 

 

Testimoniale ale echipei de implementare

Miklós István – Manager de proiect, Camera de Comerț și Indutrie a României

Dacă visați de mult la o afacere proprie, atunci sunteți în locul cel mai potrivit! Proiectul despre care veți citi în această borșură este o soluție perfectă pentru cei care până acum nu au avut curajul și/sau fondurile necesare demarării unei afaceri în care să reușească să își îndeplinească visul de a fi antreprenor și propriul șef. Pe parcursul celor 3 ani de implementare, programul nostru oferă o soluție complexă pentru Dumneavoastră, de la cursuri gratuite de formare antreprenorială, consultanță specializată, stagii de practică, până la finanțare nerambursabilă pentru demararea afacerii și consultanță în prima perioadă a funcționării acesteia și multe altele.

Vă așteptăm să începem împreună povestea Dvs. de succes!

 

Ágoston Olti – CEO, OTP Consulting România SRL

Compania noastră a derulat în anul 2015 un proiect similar cu cel pe care vi-l prezentăm aici, prin care am asistat la nașterea a 40 de companii, înființate de 40 de antreprenori ambițioși cărora le-am asigurat consultanță dar și o finanțare nerambursabilă. După aproape 3 ani de la încheierea acestui proiect, putem afirma cu mândrie că acestea se descurcă și acum foarte bine pe piață și antreprenorii sunt bucuroși de faptul că au ales să își înființeze afacerea printr-un astfel de proiect. Bazându-ne pe această experiență, precum și pe echipa de experți profesioniști care lucrează în proiectul actual, vă recomandăm cu încredere să vă alăturați și Dvs acestei echipe de succes și să vă realizați visul cu noi!

 

Császár Miklós - Coordonator de proiect din partea Camerei de Comerț și Industrie Covasna

Deși suntem camera de comerț din cel mai mic județ al țării, suntem inovativi și perseverenți, un sprijin real al comunității de afaceri din județul Covasna și din Regiunea Centru. Astfel, am finalizat recent PRE-SOLVE, un proiect de anvergură europeană, pentru care am dezvoltat un set de instrumente ușor de utilizat pentru antreprenorii aflați în dificultate sau care doresc eficientizarea activității. Acest nou proiect vă invită să vă insușiți în mod gratuit și rapid studii antreprenoriale și să intrați în competiția pentru finanțarea ideii Dvs. de afaceri cu până la 34 200 EUR. Aceasta este o finanțare excepțională, dacă o comparăm cu alte soluții de finanțare, fără a fi solicitate contribuții proprii sau garanții. De asemenea, nu va trebui să deschideți în avans o firmă sau nu va trebui să cumpărați bunuri pe care ulterior să le decontați pentru a obține finanțare. Vă urăm mult succes la învățat și la demarat afacerea!

 

Despre proiect

Proiectul Fii Antreprenor în Transilvania! este un proiect cofinanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020 și este al doilea proiect de acest gen ca dimensiune din Regiunea Centru.

Este implementat de Camera de Comerț și Industrie a României în parteneriat cu Camera de Comerț și Industrie Covasna și OTP Consulting România SRL, firma de consultanță a grupului OTP.

Proiectul se adresează persoanelor cu domiciliul/reședința în regiunea de dezvoltare Centru, care intenționează să își deschidă o afacere cu profil nonagricol în mediul urban.

Este, de fapt, un program complex de dezvoltare antreprenorială, fiind astfel o soluție excelentă pentru cei care, până în acest moment, doar au visat să își înființeze propria afacere, oferind sprijin profesional dar și financiar pentru viitorii antreprenori.

Primul pas pentru a deveni parte din acest program este înscrierea în grupul țintă, urmată de absolvirea unui curs gratuit de competențe antreprenoriale, după care va urma un concurs al planurilor de afaceri, un modul de mentorat și, în sfârșit, acordarea finanțării nerambursabile pentru cele mai bune 89 de planuri de afaceri.

 

Proiectul a început pe data de 12.01.2018 și are o durată de implementare de 36 luni.

Obiectivul general al proiectului este de a susține investițiile în inițiative antreprenoriale la nivelul Regiunii Centru, în vederea dezvoltării mediului economic și creșterii ocupării la nivel regional.

Bugetul total al proiectului este de 21.884.509,68 lei, care include și cele 89 de finanțări de tip minimis în valoare de max. 34.200 euro fiecare.

Grupul țintă al proiectului este format din 740 de persoane, din care minimum 290 persoane inactive, la care se adaugă minimum 150 studenți asimilați acestei categorii și minimum 300 de angajați (persoane care au un loc de muncă, inclusiv antreprenori). La nivelul tuturor acestor categorii vor face parte din proiect minimum 222 de femei.

 

Rezultatele previzionate:

  • O campanie de informare online și offline derulată;
  • 6 evenimente județene de promovare și 6 sesiuni de selecție și recrutare a grupului țintă ;
  • Canal Youtube și LinkedIn, pagină Facebook, blog, website dedicat informării potențialilor antreprenori - 740 de persoane selectate în grupul țintă al proiectului, dintre care cel puțin 21 în fiecare județ al regiunii;
  • Un program de formare antreprenorială organizat și livrat pentru 740 de persoane, organizate în aprox. 36 de grupe și 740 de diplome ANC acordate;
  • Minimum 89 de planuri de afaceri selectate pentru finanțare în cadrul concursului de planuri de afaceri (minimum 2 în fiecare județ și minimum 15 pentru femei, inclusiv inactive) și 89 de finanțări acordate;
  • 89 de stagii de practică organizate și derulate;
  • Sesiuni de consiliere și mentorat derulate pentru cei 89 de antreprenori;
  • 178 de locuri de muncă create și menținute;
  • 3 hub-uri de inovare socială înființate și amenajate (centre regionale de sprijin pentru antreprenori)
  • 1 studiu realizat privind mediul antreprenorial la nivel regional, rețele posibile, trenduri, evoluții, impact social etc, printat în 500 de exemplare.

 

Etapele proiectului

1. Înscriere

În prima etapă a proiectului persoanele interesate vor fi informate despre proiect și avantajele acestuia, după care cei interesați vor fi selectați în baza criteriilor de eligibilitate și înregistrați în proiect.

2. Cursuri de formare antreprenorială

Cei înregistrați în grupul țintă vor participa la cursuri gratuite de competențe antreprenoriale, organizate în principalele orașe din fiecare județ. Durata cursului este de 40 de ore, 22 de ore de teorie și 18 ore de practică, iar după susținerea examenului final vor obține certificate eliberate de Ministerul Educației. Durata cursului este între 5 și 10 zile, programul fiind flexibil și adaptat nevoilor participanților.

În cadrul cursului participanții vor obține cunoștințe de bază utile, necesare pentru demararea cu succes a unei afaceri și vor învăța să întocmească în mod corect planul de afaceri.

3. Concursul planurilor de afaceri

Un juriu profesionist va evalua planurile de afaceri înscrise și vor alege cele mai bune 89 dintre acestea, care urmează să obțină o finanțare nerambursabilă, fără contribuție proprie, în valoare de maximum 34.200 de euro.

4. Stagii de practică și mentorat

Cei 89 de antreprenori selectați vor participa la un stagiu de practică de 40 de ore cu mentori personali cu sprijinul unor antreprenori de succes din domeniul de activitate ales. Aceștia îi vor ajuta pe viitorii antreprenori să-şi însușească cunoștințe despre viitoarea afacere și le vor oferi sfaturi practice pentru realizarea cu succes a afacerii viitoare.

Tot în această perioadă, antreprenorii vor participa la sesiuni de consiliere și mentorat cu experții noștri experimentați.

5. Înființarea firmelor și acordarea finanțării de tip de minimis

Ulterior etapelor enumerate până acum, antreprenorii își vor înființa firmele și vor încheia contractul de finanțare cu noi, după care, în cel mai scurt timp, vor primi max.75% din finanțarea contractată, iar după realizarea de venituri în cursul primelor 12 luni a echivalentului a 30% din tranșa acordată, vor primi și restul de 25% din finanțare. În maxim 6 luni de la contractare, vor înființa două locuri de muncă pe care le vor menține timp de 18 luni.

6. Sprijin pentru societățile noi

Prin cele 3 HUB-uri de inovare socială înființate în cadrul proiectului, se va facilita interacțiunea între cei 89 de antreprenori, astfel încât să se realizeze relații comerciale și parteneriate între acestia. Pentru multiplicarea rezultatului proiectului vor avea loc și acțiuni de promovare și consultanță pentru ceilalţi antreprenori din regiune.

 

Cine poate participa în proiect?

Grupul țintă este format din persoane fizice (persoane inactive, inclusiv studenți, persoane care au un loc de muncă și înființează o afacere în scopul creării de noi locuri de muncă) care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

  1. intenționează să înființeze o afacere nonagricolă în mediul urban;
  2. își au reședința sau domiciliul în mediul rural sau în cel urban în regiunea Centru, adică în județele Harghita, Covasna, Mureș, Sibiu, Alba sau Brașov;
  3. au între 18 și 64 de ani. Nu pot participa tinerii NEETs între 16-24 ani care nu sunt angajați și nici nu urmează un program de studii;
  4. nu s-au înscris și nu fac parte din grupul țintă al unui alt proiect similar;
  5. nu au beneficiat de finantare pentru activități similare din fonduri naționale/comunitare
  6. fac parte din următoarele categorii:
    1. salariat
    2. persoană inactivă (studenți, persoane casnice, etc)
    3. persoane care desfășoară o activitate independentă (persoană fizică autorizată, titular de întreprindere individuală, membru al unei întreprinderi familiale)

 

Avantajele oferite de proiect

  • Soluție complexă de sprijin pentru demararea afacerii, care include sprijin profesional, formare și finanțare nerambursabilă;
  • Înscrierea se face direct la membrii parteneriatului;
  • Firmele se vor înființa ulterior câștigării finanțării, adică mergeți la sigur!
  • Participarea este gratuită la toate etapele proiectului.

 

Experienta proiectelor similare

OTP ANTREPRENOR – Idei de afaceri de succes și dezvoltarea spiritului antreprenorial în regiunea București-Ilfov și Sud-Vest Oltenia – (8 februarie – 8 decembrie 2015)

  • Sursa de finanțare: POSDRU 2007-2013
  • Partener: Universitatea Politehnică din București
  • Buget aprobat: 5 580 988 lei

Rezultate:

  • 400 de persoane formate, dintre care 260 studenți
  • 40 de firme înființate, 17 antreprenori au fost studenți
  • Peste 80 de locuri de muncă pentru tineri înființate
  • 24 de evenimente organizate
  • 66 de experți implicați

 

Povești de succes

 

Modalități de înscriere

Pentru a vă înscrie în proiect, apelați la experții noștri:

Județele Brașov și Covasna: Camera de Comerţ şi Industrie Covasna, Sfântu Gheorghe, str. Oltului nr.17 tel. 0755-085 840, 0755-085 842, 0755-085 839 mail: ccicov@ccicov.com

Județele Harghita, Sibiu, Mureș și Alba: OTP Consulting

 

ÎNCĂ VĂ PUTEȚI ÎNSCRIE LA PROIECT!

PENTRU PROGRAMĂRI LA CURSURI CONTACTAȚI EXPERȚII!

 

Denumirea proiectului: Antreprenoriat sustenabil în Regiunea Centru ID POCU/82/3/7/105328

Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020

Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.