Protocol de cooperare pentru dezvoltarea județului Covasna

28 mai 2020

Cele 3 organizaţii reprezentative din județul Covasna care reprezintă interesele mediului de afeceri, respectiv, Camera de Comerț și Industrie Covasna, ASIMCOV și asociația IT PLUS au semnat un protocol de cooperare având ca scop sprijinirea dezvoltării economice a județului.

Aici puteți consulta protocolul dintre cele 3 organizații:

Protocol de cooperare strategică pentru sprijinirea dezvoltării economice din județul Covasna

 

În viziunea partenerilor protocolului, comunitatea de afaceri și administrația locală ar trebui să coopereze mai intens în vederea dezvoltării economic din zonă. În acest scop, în conformitate cu cele stabilite prin protocol, organizațiile vor desfășura o activitate intensă de lobby, pentru crearea unui cadru instituţional de colaborare între mediul economic şi cel politico-administrativ.

Prima cooperare de succes a fost iniţiată cu Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe, unde la ședința consiliului local din 28.05.2020 a fost propus spre aprobare protocol, pentru crearea consiliului consultativ de pe lângă Consiliul Local Sfântu Gheorghe.

Consiliul consultativ al oamenilor de afaceri este un grup apolitic, care va avea un aviz consultativ. Aceste avize consultative vor avea forma unor recomandări fundamentate tehnic și astfel vor facilita întâlnirea mai eficientă dintre puncte de vedere dintre politic și mediul economic și crelterea transparenţei a deciziilor.

Pentru constituirea componenței consiliului consultativ al întreprinderilor se va folosi un sistem de criterii obiective, luând în considerare compoziția etnică a administrației consiliului local şi datele economice ale firmelor care îşi desfăşoară activitatea pe raza administraţiei locale. 

Protocolul semnat cu Consliul Local Sfântu Gheorghe, cât şi compoziţia consiliului consultativ vor fi publicate tot pe acest site.