Mișa: Premierul mi-a spus că ordonanța privind măsurile fiscale intră miercuri în ședința de guvern. Avem toate avizele
Ministrul Finanțelor, Ionuț Mișa, a declarat, luni, la Parlament, că a avut o discuție cu premierul Mihai Tudose și cu liderul PSD Liviu Dragnea, iar ordonanța de urgență privind noile măsuri fiscale va intra miercuri în ședința de Guvern.
”Se poate aplica Legea salarizării fără niciun fel de probleme. În momentul în care a fost gândit transferul contribuțiilor ca măsură în programul de guvernare a fost luat în calcul tot ansamblul măsurilor fiscale și nu va fi niciun efect negativ asupra legii salarizării”, a susținut Mișa, potrivit News.ro.
Întrebat de ce nu a mai avut loc ședința de Guvern anunțată pentru luni, ministrul Finanțelor a răspuns: ”Nu știu care ste motivația. Am avut niște întârzieri la avize și ședința de Guvern se ține miercurea de obicei. În momentul de față avem toate avizele”.
El a spus că, într-adevărul, avizul Consiliului Fiscal este negativ, însă nu este nicio problemă.
”Consiliul Fiscal ridică niște probleme pe care inclusiv noi le-am menționat în nota de fundamentare, cele legate de impact, cele pe care le-am luat în calcul, deci nu e o surpriză din acest punct de vedere, dar nu va fi o problemă pentru a realiza implementarea acestor măsuri și nu va fi o problemă la nivelul bugetului sau deficitului pentru anul 2018”, a spus ministrul.
Ionuț Mișa a precizat că a discutat cu premierul în această după-amiază și acesta i-a spus că a avut o discuție și la nivelul partidului și miercuri va intra ordonanța în ședință de Guvern.
”Am fost azi la o discuție cu premierul și cu președintele partidului și secretarul general și am discutat mai multe aspecte și legate de fiscalitate, și legate de buget, și legate de rectificare”, a menționat Mișa.
Citește mai mult la: Profit.ro
GUVERNUL RENUNȚĂ LA MODIFICAREA CODULUI FISCAL. E PROBABIL CA PROIECTUL SĂ FIE TRIMIS ÎN PARLAMENT
Premierul Mihai Tudose a anunțat luni că ședința de guvern din această săptămână va fi organizată miercuri, ”ca de obicei”, după ce mediul de afaceri și sindicatele asteptaseră, în tensiune, o decizie oficială privind noul pachet fiscal.
”Cred că nu va intra în ședință trecerea contribuțiilor de la angajator la angajat” – a declarat premierul la ședința Asociației Municipiilor.
PSD anunțase că Guvernul va modifica, în ședință extraordinară planificată vineri, săptămâna trecută, Codul fiscal.
Ședința a fost amânată pentru luni, pe fondul indeciziei premierului Mihai Tudose de a-și asuma modificările propuse de ministrul de Finanțe, Ionuț Mișa, cu acceptul conducerii PSD.
Trecerea contribuțiilor de la angajator la angajat în principal nu se bucură nici de susținerea mediului de afaceri, nici de susținerea sindicatelor. Scăderea impozitului pe venit nu se bucură de susținerea autorităților locale.
Fără modificările Codului fiscal propuse de ministrul Ionuț Mișa nu se poate aplica noua lege a salarizării unitare, a susținut recent președintele PSD Liviu Dragnea, fiind foarte posibil ca aceste modificări să fie adoptate pe cale parlamentară, așa cum s-a întâmplat și cu pachetul de legi pe justiție.
Problema PSD, în special a lui Liviu Dragnea, este că inclusiv o serie de parlamentari PSD și ALDE nu susțin viziunea lui Ionuț Mișa, deci proiectul de modificare a Codului fiscal ar putea fi modificat, așa cum s-a întâmplat și în cazul plății defalcate a TVA.
Președintele PSD Liviu Dragnea a convocat luni o ședință de partid, la care urma să participe inclusiv premierul Mihai Tudose și o parte a cabinetului, pentru a stabili dacă și pe ce cale se va modifica Codul fiscal.
Surse apropiate guvernului susțin că o variantă pentru noile măsuri fiscale este ca pachetul să fie trimis spre Parlament, ca proiect de lege, unde să fie dezbătut și asumat de legislativ.
Potrivit premierului, la ședința de miercuri sau, cel mult, în următoarea, ar urma să fie aprobată ordonanța care modifică Legea Parteneriatului Public-Privat.
Sursa: CursdeGuvernare.ro
Întreprinderile mici și mijlocii pot primi de la stat, începând de astăzi, până la 55.000 euro, bani nerambursabili, pentru a-și vinde produsele și serviciile pe piață, ajutorul financiar acoperind 90% din diferite cheltuieli care vor fi considerate eligibile.