CCI Covasna a înfiinţat secţiunea de Pensiuni
Camera de Comerț și Industrie Covasna a anunţat constituirea unei secțiuni de Pensiuni, care are cinci membri fondatori – membri CCI, care vor avea şi drept de vot. Aceasta va funcționa în cadrul Camerei de Comerţ şi Industrie şi este deschisă oricăror alte entităţi economice din domeniul pensiunilor, care, alăturându-se, vor deveni membri fără drept de vot.
Activitatea secţiunii de Pensiuni va consta, între altele, din realizarea unui schimb permanent de informații cu privire la activitatea desfășurată, la servicii oferite şi la locuri libere disponibile pentru o mai bună cunoaștere a membrilor secțiunii. De asemenea, se va constitui un grup închis de corespondență, în vederea schimbului rapid de informații, şi se va asigura o colaborare în domeniul managementul turiștilor/serviciilor, în sensul încercării cazării surplusului de turiști la pensiunile din cadrul secțiunii și a oferirii unor programe comune către turiști.
Secţiunea nou creată este o garanţie pentru promovarea comună a valorilor turistice din județul Covasna și a serviciilor oferite de membrii prin diverse mijloace mass-media, prin participare la târguri și expoziții sau conferinţe pe diverse teme.
Membrii secţiunii vor avea şansa de a realiza împreună o serie de proiecte comune pentru atragerea de surse de finanțare nerambursabile pentru activități desfășurate în interesul membrilor grupului (de exemplu pregătirea de specialiști).
Președintele CCI Covasna, Edler András, a precizat că înființarea acestei secțiuni nu este întâmplătoare, ci a fost consecinţa unei propuneri primite din partea unuia dintre membri, Szakács István, care a primit şi funcţia de președinte al secţiunii. Propunerea respectivă a fost în consens cu noua viziune a conducerii Camerei de Comerț și Industrie Covasna, anume aceea de a crea o serie de secţiuni funcționale care să vină în întâmpinarea nevoilor reale ale membrilor săi. „Aceste secțiuni trebuie să funcționeze ca niște structuri autonome în cadrul Camerei de Comerț și Industrie Covasna” – a precizat Edler András, care şi-a exprimat totodată convingerea că înfiinţarea secţiunii de Pensiuni reprezintă şi un pas important în dezvoltarea turistică a zonei Covasna.
Sursa: CovasnaMedia, Foto: Ziarul Háromszék