Care sunt cele mai performante companii din județul Covasna
CCI Covasna a făcut public cel mai recent bilanț „Topul Firmelor”
Topul celor mai performante companii din județul Covasna, prezentat luni la Camera de Comerț și Industrie Covasna, nu produce foarte mari surprize față de anii precedenți, conform datelor înregistrate în 2017, însă vine totuși cu câteva noutăți, unele pozitive, altele îngrijorătoare.
La nivel general, în 2017 cifrele de afaceri au crescut cu 7,33%, iar profitul cu 5,55%, însă o scădere dramatică s-a înregistrat în rândul salariaților din județul Covasna.
Peste 830 de salariați au părăsit județul Covasna în ultimul an
Potrivit bilanțului, 832 de salariați au ieșit din evidențele angajatorilor covăsneni în 2017, ceea ce înseamnă o scădere cu 2,83% față de cifrele din 2016.
„Tendința la salariați este una de scădere. Este un lucru, zic eu, care nu este bun, dar asta este tendința și mediul de afaceri simte acest lucru. Deci nu există om de afaceri din județ și nu numai, cu care să discut și să nu pomenească lipsa forței de muncă. Și cifrele arată că efectiv peste 800 de angajați nu mai sunt. Nu că s-au dus de la o firmă la alta, că atunci nu ar mai fi această lipsă. Pur și simplu lipsesc din sistem. Înseamnă că au plecat pe afară sau au ajuns pensionari”, a declarat luni, în cadrul unei conferințe de presă, președintele CCI Covasna, Edler András-György.
Top 10 după cifra de afaceri
Fabrica de lapte Brașov SA, cu sediul în Baraolt, continuă să ocupe și în 2017 locul 1 în ceea ce privește cifra de afaceri, cu aproape 432 de milioane de lei, având o creștere de 16,61% față de 2016. Din urmă vine Covalact SA din Sfântu Gheorghe, cu o cifră de afaceri de peste 235 de milioane de lei, dar și Bertis SRL, care a înregistrat cifra de afaceri de 175 de milioane. Nexxon SRL din Târgu Secuiesc urcă în 2017 pe locul 4, de pe locul 6, unde a fost în anul precedent, cu cifra de afaceri de aproape 154 de milioane de lei. În top 5 se regăsește și Producție Zarah Moden SRL din Târgu Secuiesc, cu o cifră de 148 de milioane de lei.
Dunapack Rambox Prodimpex SRL și-a asigurat locul 6 în clasament cu cifra de 140 de milioane de lei și Ready Garment Tehnology Romania SRL – locul 7, în coborâre de pe 5, cu 134 de milioane de lei.
Firma de prelucrare de metale Walor RO SRL reprezintă surpriza clasamentului, cu o creștere de aproape 31% în ceea ce privește cifra de afaceri și un salt de la locul 11 la locul 8, cu o cifră de 103 milioane de lei. Astfel, din top 10 iese Arcon.
Int. Transporte Popovici SRL rămâne pe locul 9, cu o cifră de afaceri de peste 90 de milioane de lei, iar Lucifer SRL pe locul 10, cu o cifră de 87 de milioane de lei.
Primii 10 după profit
Industria textilelor conduce în clasamentul celor mai performante companii după profit. Locul 1 este ocupat de Producție Zarah Moden SRL, cu un profit de 20,3 milioane de lei pe 2017. Textila Oltul SA vine în continuarea clasamentului, cu 12,6 milioane de lei profit.
Locul 3 este ocupat de una din noutățile Topului, Walor RO SRL, cu un profit de 11,5 milioane de lei. De această dată, Arcon rămâne în top pe locul 4, cu un profit de 9,5 milioane de lei, urmat de Covalact SA - cu 9,3 milioane de lei, New-Fashion SA - 6,5 milioane de lei, Madexport SRL - 6,4 milioane de lei, Skat -Kart SRL - 6,3 milioane de lei, Nexxon SRL - 6 milioane de lei și Bertis SRL, cu un profit de 5,3 milioane de lei.
Față de cifrele anului trecut, din top 10 la profit au ieșit Baumeister, RGT și Bertikris, nou-intrate fiind Walor RO, Skat-Kart, Nexxon și Bertis.
Cele mai mari companii
Dacă analizăm din perspectiva numărului de salariați, cea mai mare companie din județul Covasna în 2017 a fost New-Fashion SA din Târgu Secuiesc. Aici sunt angajați 1008 salariați. În top urmează Valkes SRL din Sfântu Gheorghe, care are 788 de angajați, respectiv Producție Zarah Moden SRL care are 785 de salariați. RGT Romania SRL vine din urmă în top, cu un număr de 730 de angajați, dar și Bertis – cu cei 571 de angajați ai săi.
Din top 5 mai fac parte Secuiana SA, cu 532 de salariați, Fabrica de lapte Brașov, cu sediul în Baraolt, cu 391 de angajați, Covalact SA, cu 389, Textila Oltul SA cu 362 și Gospodărie Comunală SA Sfântu Gheorghe, cu 353 de salariați.
Aproape toate companiile înregistrează scăderi în acest segment, mai puțin Bertis (+5,15%), Covalact (+2,36), Gospodărie Comunală SA (+2,02%) și Secuiana (+0,75).
Comparativ cu anul trecut, topul arată o scădere importantă la RGT, care a picat de pe locul 1, pe locul 4.
Județul Covasna are, așadar, potrivit Topului Firmelor pe 2017, 4.806 firme, cu 233 mai multe decât anul precedent, cu o cifră totală de afaceri de 6 miliarde de lei și un profit de peste 484 de milioane de lei.
Președintele CCI Covasna a ținut să sublinieze faptul că cel mai recent bilanț vizează cifrele din 2017 pentru că în anul curent, antreprenorii au obligația să depună informațiile despre anul precedent, potrivit legislației.
A XXV-a ediție a Galei de premiere „Topul Firmelor din județul Covasna 2017” va avea loc în 11 octombrie a.c., într-o nouă locație, evenimentul fiind găzduit de Panorama Event Hall de la ieșirea din Sfântu Gheorghe, spre Vâlcele. Înscrierea privind participarea este deschisă, începând din această săptămână.
Sursa: CovasnaMedia.ro
Întreprinderile mici și mijlocii pot primi de la stat, începând de astăzi, până la 55.000 euro, bani nerambursabili, pentru a-și vinde produsele și serviciile pe piață, ajutorul financiar acoperind 90% din diferite cheltuieli care vor fi considerate eligibile.