Agenda fiscală pentru plătitorii de impozit pe profit: Obligațiile de îndeplinit până la 21 decembrie 2017
Contribuabilii înregistrați ca plătitori de impozit pe profit, care au ales să aplice sistemul de declarare și plată a impozitului anual, trebuie să efectueze plata aferentă ultimului trimestru din 2017 până la data de 21 decembrie, cel târziu. De asemenea, acesta este și termenul-limită stabilit pentru plata a numeroase alte impozite și taxe, enumerate, de asemenea, în cadrul acestui articol.
Contribuabilii înregistrați ca plătitori de impozit pe profit pot alege să calcululeze, să declarare și să achite impozitul pe profit anual, cu plăți anticipate trimestrial, conform prevederilor legislative în vigoare.
Cu alte cuvinte, contribuabilii care aplică acest sistem vor efectua plăți anticipate trimestriale în cuantum de o pătrime din impozitul datorat pentru anul fiscal precedent, care va fi, însă, actualizat cu indicele inflației anuale.
Plățile anticipate în contul impozitului pe profit anual se fac până pe 21 decembrie
Cum Codul fiscal stabilește ca termen de plată aferent fiecărui trimestru data de 25 a lunii următoare, ar trebui ca plata impozitului pe profit aferent trimestrului IV să se efectueze până pe 25 ianuarie 2018. Totuși, pentru ultimul trimestru din an există prevederi speciale, astfel că plățile aferente perioadei octombrie-decembrie devin scadente la 25 decembrie. Cum însă această data coincide cu prima zi de Crăciun, termenul este devansat cu câteva zile, de obicei pentru 21 decembrie.
Atenție! Există mai mulți contribuabili care nu pot opta pentru plata anticipată a impozitului pe profit, iar printre aceștia se regăsesc firmele nou-înființate (adică cele constituite în anul precedent).
Calculul, declararea și plata impozitului pe profit se vor efectua prin completarea și depunerea la organul fiscal competent a formularului 100 - “Declaraţie privind obligaţiile de plată la bugetul de stat”.
Nerespectarea acestor termene prevăzute de lege a declaraţiei 100 constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 1.000 la 5.000 de lei pentru firmele încadrate în categoria contribuabililor mijlocii şi mari şi cu amendă de la 500 la 1.000 de lei, pentru celelalte societăți.
Alte declarații fiscale scadente odată cu formularul 100
Așa cum spuneam, luna decembrie este una ușor atipică, în condiţiile în care multe dintre obligaţiile fiscale trebuie transmise Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) mai devreme decât de obicei. Este şi cazul celorlalte declaraţiil şi plăţil scadente de obicei în data de 25 a lunii, dar care vor fi efectuate în decembrie până cel târziu în ziua de 21.
Potrivit calendarului fiscal stabilit de ANAF pentru luna în curs, tot în data de 21 decembrie va fi și termenul-limită pentru formularul 112 - "Declaraţie privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit si evidenţa nominală a persoanelor asigurate".
Această declarație trebuie depusă de către persoanele fizice și juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora, dar și de către instituțiile și persoanele fizice care realizează în România venituri din salarii sau asimilate salariilor de la angajatori din state care nu intră sub incidența legislației europene aplicabile în domeniul securității sociale, precum și a acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte.
Vă reamintim că, prin intermediul declarației 112, trebuie declarate impozitele pe salarii și contribuțiile obligatorii, reținute conform legii. Codul de procedură fiscală stabilește și sancțiunile acordate pentru nereţinerea de către plătitorii obligaţiilor fiscale a impozitelor şi contributiilor cu reţinere la sursă, precum şi pentru reţinerea şi nevărsarea acestora în totalitate. Spre exemplu, în cazul contribuabililor mijlocii și mari, amenzile pleacă de la 4.000 de lei, dacă obligaţiile fiscale sustrase la plată nu depăşesc valoarea de 50.000 de lei, și pot ajunge la 27.000 de lei, în cazul în care obligațiile fiscale sustrase la plată sunt mai mari de 100.000 de lei.
Tot până cel târziu pe 21 decembrie trebuie transmise la ANAF următoarele:
- Decontul special de taxă pe valoarea adăugată pentru luna precedentă, Formularul 301. Se completează de persoanele menționate în instrucțiunile de completare a formularului, pentru fiecare secțiune şi se întocmeşte în două exemplare, semnate şi ştampilate. Formularul se completează cu ajutorul programului de asistenţă pus la dispoziţie de MFP.
- Declarația privind sumele rezultate din ajustarea taxei pe valoarea adăugată, Formularul 307. Se depune de persoanele impozabile prevăzute la art. 280 alin. (6), art. 270 alin. (7), art.310 alin. (7), art.316 alin. (11) lit. a) - e) și g) din noul Cod fiscal. Declaraţia se depune la organul fiscal în a cărui evidenţă persoana impozabilă este înregistrată ca plătitor de impozite şi taxe, direct sau prin împuternicit, la registratură sau la poştă, prin scrisoare recomandată.
- Declarația recapitulativă privind livrările/achizițiile/prestările intracomunitare de bunuri pentru luna trecută, Formularul 390 VIES. Se depune lunar de contribuabilii înregistrați în scopuri de TVA.
3 ianuarie 2018, termen pentru formularul 394
"Declaraţia informativă privind livrările/prestările și achizițiile efectuate pe teritoriul național aferente perioadei de raportare precedente" - formularul 394, aferentă lunii noiembrie 2017, va trebui depusă la organele fiscale competente până cel târziu pe 3 ianuarie 2018, în condițiile în care data obișnuită de raportare, respectiv ziua de 30 a lunii, va pica într-o sâmbătă, și va fi urmată de alte trei zile nelucrătoare (31 decembrie – duminică, 1 și 2 ianuarie 2018 – zile libere legale).
În noul format al formularului 394 trebuie cuprinse toate operaţiunile de livrări sau achiziţii de bunuri efectuate către, dar şi de la contribuabili, fie ei plătitori sau neplătitori de TVA (persoane fizice şi persoane juridice). Documentul trebuie transmis chiar dacă în luna noiembrie nu au fost realizate operaţiuni de natura celor care fac obiectul declaraţiei. Obligaţia transmiterii formularului revine:
- persoanelor impozabile înregistrate în scopuri de TVA în România, conform art. 316 din Codul fiscal, obligate la plata taxei conform art. 307 alin. (1), (2), (6) și (7) din Codul fiscal, pentru operațiuni impozabile în România conform art. 268 alin.(1) din Codul fiscal;
- persoanelor impozabile înregistrate în scopuri de TVA în România, conform art. 316 din Codul fiscal, care realizează în România, de la persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA în România, achiziții de bunuri sau servicii taxabile.
Sursa: AvocatNet.ro
Întreprinderile mici și mijlocii pot primi de la stat, începând de astăzi, până la 55.000 euro, bani nerambursabili, pentru a-și vinde produsele și serviciile pe piață, ajutorul financiar acoperind 90% din diferite cheltuieli care vor fi considerate eligibile.